CJ Sălaj înființează un parc de specializare inteligentă cu fonduri nerambursabile

-

CJ Sălaj înființează un parc de specializare inteligentă cu fonduri nerambursabile

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă, prin ADR Nord-Vest, pentru înființarea unei structuri de sprijin a afacerilor în județul nostru.

„Semnarea acestui contract marchează un pas esențial în dezvoltarea economică a Sălajului. Proiectul reprezintă rezultatul unei colaborări eficiente, motiv pentru care doresc să felicit întreaga echipă din Consiliul Județean Sălaj pentru efortul depus. Le mulțumesc, totodată, partenerilor noștri – Primăria Hereclean, Școala Gimnazială nr. 1 Panic, Biserica Greco-Catolică Hereclean și Parohia Reformată Guruslău – pentru sprijinul și implicarea activă în conturarea acestui demers. Am reușit să demonstrăm că, atunci când comunitatea se mobilizează în jurul acelorași valori, putem construi un viitor mai bun pentru Sălaj. Dezvoltăm noi locuri de muncă, atragem investiții, dinamizăm zona metropolitană și oferim stabilitate tinerilor, astfel încât să își poată construi un trai sigur aici, acasă”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Proiectul are o valoare totală de 37,2 milioane de lei și vizează crearea unui parc de specializare inteligentă în comuna Hereclean, pentru susținerea investițiilor în activități de cercetare-dezvoltare inovare bazate pe tehnologii avansate.

Sursa: Consiliul Judeţean Sălaj

Sursa foto: Consiliul Judeţean Sălaj

Cele mai noi stiri

În ultimul weekend al lunii august, Zalăul sărbătorește o nouă ediție a Zilelor Municipiului Zalău, un eveniment dedicat întregii comunități....
USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...