Gafă incredibilă a lui David Popovici la Europene

-

Gafă incredibilă a lui David Popovici la Europene

Românul s-a oprit în timpul cursei!

Înotătorul David Popovici (17 ani) și-a început evoluția de la Europenele de natație în bazin scurt de la Kazan (Rusia) în proba de 400 de metri liber, pe care a terminat-o cu al 26-lea timp, fiind eliminat din drumul spre finală de o eroare uluitoare.

„David Popovici şi-a făcut încălzirea cu 400 metri liber, o probă încheiată cu ”stop” neprevăzut. David a condus detaşat seria sa, dar s-a oprit după 14 bazine (din cele 16 totale). Şi-a dat seama că mai e de tras, a reintrat în cursă, dar secundele pierdute l-au privat de intrarea în finală.

O mică eroare a unui mare campion, care nu arată altceva decât că David este la început de drum şi încă învaţă, de la o cursă la alta. Şi învaţă repede! Cândva, ne vom aminti amuzaţi că în cariera unui mare sportiv se întâmplă şi mici accidente. Capul sus, David! Mai sunt încă două curse aici, la Kazan (100 şi 200 m liber), plus alte câteva mii înaintea ta!”, a scris FC Dinamo pe Facebook.

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...