Tichetele de masă vor fi majorate în perioada următoare

-

Tichetele de masă vor fi majorate în perioada următoare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj important în contextul discuțiilor tensionate privind salariul minim. În timp ce premierul Ilie Bolojan se opune majorării salariului minim de la 4.050 lei la 4.500 lei, reprezentanții PSD susțin că indexarea este o obligație prevăzută în PNRR și că nerespectarea acesteia ar putea conduce la un infringement.

„O veste bună: avem consens intre sindicate si patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masa de la 40 la 50 de ron”, a scris Manole pe Facebook.

PSD a cerut un calcul clar privind impactul majorării salariului minim

Liderul PSD Sorin Grindeanu confirmă că a existat o discuție în coaliție, cu două săptămâni în urmă, privind înghețarea salariului minim.

„Am avut discuție în coaliție și de principiu toată lumea a fost de acord. Între timp, inclusiv azi dimineață, am avut o discuție cu premierul Bolojan, au intervenit câteva modificări. Comisarul european Roxana Mânzatu ne-a informat că e posibil să intrăm într-o zonă de infringement dacă nu facem această majorare”, a declarat Grindeanu.

Grindeanu cere un impact bugetar de la experții în finanțe

„Am cerut și prim-ministrul a fost de acord. Mi-aș dori să se vină cu un calcul legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului, dacă există un asemenea impact, și care ar fi efectul nemăririi salarului minim și care ar fi efectul unui infringement. Lucrurile acestea vor fi prezentate de premier”, a explicat liderul PSD.

Link: https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-minustrul-muncii-anunta-cresterea-sigura-a-valorii-tichetelor-de-masa_3825592

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: Petre Florin Manole (facebook)

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...