Părinții ar putea primi o zi liberă pentru a merge cu copiii la școală, potrivit unui proiect de lege

-

Părinții ar putea primi o zi liberă pentru a merge cu copiii la școală, potrivit unui proiect de lege

O nouă propunere legislativă depusă la Senat ar putea permite părinților să solicite o zi liberă de la serviciu pentru a participa alături de copiii lor la festivitatea de deschidere a anului școlar.

Proiectul aparține unui senator PSD și va trebui adoptat de Senat și Camera Deputaților, promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

În prezent, părinții care doresc să participe la deschiderea școlii sunt nevoiți să folosească concediul de odihnă sau să solicite învoire. Inițiatorul subliniază importanța emoțională a acestui moment:

„Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar reprezintă un moment încărcat de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. De cele mai multe ori, emoțiile cele mai puternice le încearcă părinții. Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinții să poată fi prezenți la festivitate, este necesar să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Drept urmare, prin prezenta propunere legislativă, propun ca prima zi a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial să fie acordată, la cerere, ca zi liberă.”

Dacă proiectul va fi aprobat, părinții ar putea beneficia de această zi liberă încă din septembrie 2026, la debutul noului an școlar.

Link: https://www.stiripesurse.ro/apare-o-noua-zi-libera-in-romania-se-va-acorda-unei-categorii-salariati-la-cerere_3827313

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto:www.portalinvatamant.ro

Cele mai noi stiri

În ultimul weekend al lunii august, Zalăul sărbătorește o nouă ediție a Zilelor Municipiului Zalău, un eveniment dedicat întregii comunități....
USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...