Noi puteri pentru poliția locală: un proiect MAI le-ar permite să oprească șoferii și să verifice actele

-

Noi puteri pentru poliția locală: un proiect MAI le-ar permite să oprească șoferii și să verifice actele

Polițiștii locali ar putea primi atribuții extinse în trafic. Un proiect al Ministerului Afacerilor Interne prevede că aceștia vor putea opri șoferii, verifica actele, aplica amenzi și dispune ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar.

Un nou proiect de lege al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în dezbatere publică, propune extinderea atribuțiilor polițiștilor locali. Aceștia ar putea opri vehicule, verifica actele mașinii, permisul de conducere și documentele de proveniență ale mărfii transportate.

Șoferii care refuză să prezinte documentele riscă sancțiuni între 6 și 8 puncte de amendă, echivalentul a până la 1.600 de lei.

Noul proiect prevede, de asemenea, că polițiștii locali ar putea aplica amenzi pentru opriri sau staționări neregulamentare și pentru încălcări comise de pietoni, bicicliști, utilizatori de trotinete electrice și căruțași. Sunt vizate și comportamentele agresive, fizice sau verbale, ale șoferilor față de ceilalți participanți la trafic.

În prezent, atribuțiile poliției locale sunt mult mai limitate. Proiectul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial după finalizarea dezbaterii publice.

Link: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/noi-puteri-pentru-politia-locala-un-proiect-mai-prevede-ca-acestia-sa-amendeze-soferi-si-sa-verifice-actele-masinii-3515691

Sursa: digi24.ro

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...