S-a finalizat reabilitarea Blocului Scala din Zalău

-

S-a finalizat reabilitarea Blocului Scala din Zalău

Astăzi, 10 mai 2022, la sediul Primăriei Municipiului Zalău a fost demarată procedura de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţei Scala din municipiul Zalău”.

Prin acest proiect s-a urmărit scăderea consumului anual specific de energie la blocul de locuinţe Scala, (kwh/m2/an) cu 53,81%; Scăderea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (tone CO2) cu 52,77%; Scăderea consumului anual de energie primară (kwh/an) cu 51,10%; Scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire (kwh/m2/an) cu 72,21%; Creșterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie de la 0 la 65.

Investiţia realizată prin acest proiect cuprinde lucrări de reabilitare termică a anvelopei blocului de locuinţe SCALA din Municipiul Zalău, str. Simion Barnutiu nr.2.

Principalele lucrări de intervenţie executate:

  • izolarea termică a faţadelor, partea opacă, cu sistem termoizolant cu o grosime de 15 cm
  • înlocuirea tâmplăriei existente la spaţii comune şi individuale cu tâmplărie termoizolantă
  • închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă inclusiv izolarea termică a parapeţilor
  • termo-hidroizolarea terasei
  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent din spaţiile commune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă
  • înlocuirea lifturilor
  • înlocuirea circuitelor electrice în părţile commune (scări, subsol)
  • repararea elementelor de construcţie ale faţadei
  • repararea acoperişului tip terasă, inclusiv repararea sistemul de colectare a apelor meteorice la nivelul terasei
  • refacerea finisajelor, refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente
  • repararea trotuarelor de protecţie
  • adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampă) – refacerea finisajelor interioare aferente spaţiilor commune din bloc (casa scării).

Valoarea finală a lucrărilor executate este de 1.843.688,47 lei cu TVA, proiectul de investiții fiind finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul local.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...