Peste 500 de persoane vulnerabile din Sălaj primesc sprijin printr-un program finanțat de Consiliul Județean

-

Peste 500 de persoane vulnerabile din Sălaj primesc sprijin printr-un program finanțat de Consiliul Județean

Un număr de 533 de persoane aflate în situații vulnerabile beneficiază în acest an de servicii de sprijin printr-un program finanțat de Consiliul Județean Sălaj.

Programul se adresează vârstnicilor afectați de probleme de sănătate și lipsuri materiale, persoanelor cu dizabilități, dar și copiilor care au nevoie de sprijin pentru a rămâne în familie și pentru a-și continua studiile.

Ajutorul este acordat prin servicii sociale precum îngrijire la domiciliu, servicii oferite în cantine sociale sau activități desfășurate în centre de zi. Aceste servicii sunt realizate în parteneriat cu 24 de fundații și unități de cult.

Prin această finanțare, administrația județeană urmărește sprijinirea persoanelor care întâmpină dificultăți și îmbunătățirea accesului acestora la servicii sociale.

În cadrul programului sunt cofinanțate și 61 de posturi de asistenți sociali. Bugetul alocat pentru anul 2026 este de 2,865 milioane de lei.

Sursa: Consiliul Județean Sălaj

Cele mai noi stiri

Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...
Societatea Coral Impex va efectua, în perioada 3-14 august 2026, tratamente de dezinsecție pe domeniul public și privat din...