Cinema Scala din Zalău continuă programul „Filmul săptămânii”. Biletul costă 10 lei

-

Cinema Scala din Zalău continuă programul „Filmul săptămânii”. Biletul costă 10 lei

Cinema Scala din Zalău continuă programul „Filmul săptămânii”, un concept dedicat cinefililor care oferă publicului posibilitatea de a urmări același film în mai multe proiecții pe parcursul unei săptămâni.

Potrivit organizatorilor, în fiecare săptămână este selectat un nou titlu, iar genurile abordate sunt variate, de la comedii și drame, până la filme de acțiune, animații sau documentare, pentru a răspunde preferințelor unui public cât mai divers.

Accesul la proiecțiile din cadrul programului se face pe baza unui tarif unic de 10 lei. Filmul ales este inclus în programul săptămânal al Cinema Scala, care poate fi consultat pe site-ul oficial al cinematografului și pe pagina sa de Facebook.

Prin această inițiativă, Cinema Scala își propune să ofere spectatorilor mai multe oportunități de a viziona producțiile selectate și să încurajeze participarea la evenimentele cinematografice organizate în municipiu.

Sursa: Primăria Municipiului Zalău.

Cele mai noi stiri

Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...
Societatea Coral Impex va efectua, în perioada 3-14 august 2026, tratamente de dezinsecție pe domeniul public și privat din...