„Lucrările de modernizare în cartierele de blocuri sunt în ritm susținut iar până la sfârșitul anului vom avea spații decente, civilizate, pentru cei care locuiesc în zonă.
Între blocurile de pe strada1 Decembrie 1918 (de lângă pompieri) am amenajat căile de acces, trotuarele, rigole, alei, locuri de parcare, spații verzi și relocăm punctul de colectare a deșeurilor. Lucrările sunt în curs, iar o întreagă zona va fi schimbată în bine. Așa vom proceda și în celelalte locuri.
Voi supraveghea zilnic lucrările și am convingerea că nu peste mult timp fața cartierelor va arăta cu totul altfel.
E important să menținem un ritm bun și să avem lucrări de calitate. Sigur că există acest disconfort dar nu peste mult timp ne vom bucura cu toții de un lucru bine făcut!
Mergem înainte, ne ținem de cuvânt!”, se arată într-o postare a primarului Cristian Mihai Lazăr.

