O zi de foc pentru pompierii sălăjeni

-

O zi de foc pentru pompierii sălăjeni

În ultimele 24 de ore misiunile pompierilor sălăjeni au vizat un număr de 25 de intervenții, care au fost reprezentate de cazuri medicale S.M.U.R.D., incendii și alte tipuri de intervenții. Din numărul total de intervenții unsprezece au fost incendii, șapte la vegetația uscată , două la o anexă (localitatea Domnin) și la o casă de locuit (Șimleu Silvaniei), un incendiu la o combină (Meseșenii de Sus) și unul la un autoturism (municipiul Zalău).

Incendiu la anexa unei gospodării din localitatea Domnin

Marți, în jurul prânzului, pompierii jibouani au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din localitatea Domnin.

Pompierii ajunși la fața locului au observat că incendiul se manifesta generalizat, la o șură, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau animale afectate.

Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spații deschise, proprietarul a dat foc la niște resturi vegetale în curte. A ars anexa, bunurile depozitate în imobil și a fost afectată fațada casei de locuit pe circa 12mp.

Recomandăm cetățenilor care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele oamenilor dar și viețile cetățenilor, participanți la trafic, pe drumurile naționale și județene aflate în apropierea lor!

Incendiu la un autoturism în Zalău

Marți seara, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un incendiu la un autoturism care se afla pe strada Maxim Gorki, din municipiul Zalău. Un echipaj din cadrul Detașamentului Zalău s-a deplasat imediat la fața locului și a lichidat incendiul care se manifesta generalizat la întreg autoturismul.

Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică (efect termic), au ars mașina, două tomberoane și au fost afectate 2 vitrine frigorifice și lambriurile din lemn de pe terasa imobilului din imediata apropiere a producerii evenimentului.

Incendiu la o casă în Șimleu Silvaniei (Pustă Vale)

Marți noapte spre miercuri, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un incendiu la o casă în Pustă Vale.

Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (scurcircuit). Au ars mai multe bunuri (material lemnos, carton bituminos) și s-au degradat pereții imobilului.

Mai multe informații cu privire la evenimentele gestionate de unitatea noastră regăsiți pe site-ul www.isusalaj.ro, la rubrica Știri/Media-Comunicate de presă, sau accesând linkul https://isusalaj.ro/comunicate-de-presa/.

Sursa : ISU Smurd Sălaj

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...