CONDUCERE SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE

-

CONDUCERE SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE

         ” La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Zalău au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive după ce un tânăr a fost depistat pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest.

În fapt, polițiștii au oprit în trafic, la ora 23:30, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Năpradea.

Conducătorul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la o substanță interzisă. Acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente. ” , a transmis IPJ Sălaj .

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...