La UPU-SMURD Zalău se caută cinci medici

-

La UPU-SMURD Zalău se caută cinci medici

La Spitalul Județean de Urgență Zalău se organizează în aceste zile o selecție pentru ocuparea fără concurs, pe perioada stării de alertă, a cinci posturi de medici în UPU-SMURD.

Cei cinci medici vor avea contractul de muncă cu jumătate de normă, contract care va înceta de drept în cel mult 30 de zile de la încetarea stării de alertă.

Doritorii trebuie să aibă cetățenia română și/sau cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; să cunoască limba română, scris și vorbit; să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale; capacitate deplină de exercițiu; o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; trebuie să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului pentru care candidează; să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Posturile au fost scoase la concurs în 7 ianuarie, iar dosarele se depun până azi, 12 ianuarie, la ora 15.00.

Selecția dosarelor se va face în data de 13 ianuarie, când vor fi afișate și rezultatele selecției.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...