Direcția de Asistență Socială Zalău – 154 de familii primesc prestații sociale după ce s-au întors din străinătate

-

Direcția de Asistență Socială Zalău – 154 de familii primesc prestații sociale după ce s-au întors din străinătate

„Direcția de Asistență Socială Zalău are ca obiectiv principal realizarea ansamblului de măsuri, programe, activităti, servicii de protecție a persoanelor, familiilor și grupurilor aflate în stare de risc social.

În acest context, în perioada ianuarie 2022 și până în prezent, la sediul D.A.S Zalău au fost înregistrate un număr de 154 de dosare pentru acordarea de prestații sociale familiilor care s-au întors din străinătate, după cum urmează:

– 133 dosare privind alocația de stat pentru copiii născuți în străinătate, drept prevăzut de Legea 61/1993 cu modificările și completările ulterioare;

– 21 dosare privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, drept prevăzut de O.U.G 111/2010.

În ultima perioadă au fost depuse un număr de 17 dosare pentru acordarea de prestații sociale cuvenite copiilor născuți în străinătate. Pentru aceste solicitări se efectuează, evaluări și anchete sociale, acolo unde situația o impune.

Dosarele pentru solicitarea de prestații sociale, respectiv, alocație de stat pentru copii precum și indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, se depun la sediul D.A.S Zalău unde se analizează și se instrumentează, după care, se transmit lunar către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj pentru aprobare și punere în plată.” , a transmis Primăria Zalău.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...