„ Dacian Cioloş, europarlamentar și membru fondator REPER pornește mâine la drum, pentru a cunoaște oamenii care formează România, care prin ideile, proiectele, inițiativele și implicarea lor, contribuie, zi de zi, la construirea României moderne și europene. Traseul său cuprinde toate regiunile țării și începe mâine, în zona Brașov – Sibiu – Covasna.
“Pe parcursul acestui an, mi-am propus să-i descopăr și să-i ascult pe cât mai mulți dintre cei care construiesc zi de zi România. O Românie pe care ne-o dorim și care în parte există deja, dar nu o vedem încă pentru că e din bucăți, împrăștiate pe te miri unde.
Sunt oameni care aduc valoare societății noastre prin ceea ce fac. Oameni care aduc speranță pentru că arată că se poate și arată cum se poate. Oameni care lucrează pentru viitorul nostru.
Mi-am propus să aflu ce anume îi leagă pe românii cu inițiativă, ce îi motivează și ce-i face să lupte în continuare pentru ideile lor, cu toate piedicile care le ies în cale. “
Puteți afla mai multe detalii și pentru a urmări progresul acestui demers pe pagina de Facebook a lui Dacian Cioloş sau accesând link-ul din primul comentariu.” , a transmis Alin Prunean, deputat de Sălaj.
