Depistat în trafic, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime

-

  Depistat în trafic, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime

         Depistat în trafic, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului.

Astfel, în cadrul acțiunii de duminică, 5 februarie a.c., la ora 19.30, în localitatea sălăjeană Poienița, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Jibou au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Băbeni, județul Sălaj, care, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un autoturism parcat regulamentar în fața unui imobil din localitate.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea pe drumurile a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat” și ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului”.

Sursa : IPJ Sălaj.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...