Discuții privind Proiectul de infrastuctură apă și canal din Zalău

-

Discuții privind Proiectul de infrastuctură apă și canal din Zalău

„Ieri, 8 februarie 2023 a avut loc la Primăria municipiului Zalău o întâlnire între conducerea primăriei reprezentată de viceprimarul Teodor Bălăjel, administratorul public, Călin Cristian Forț, reprezentanți ai Direcției Corp Control și delegați ai Companiei de Apă Someș Cluj-Napoca, Eptisa România, EPMC Consulting, Asociația Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, firmele constructoare Ludwig Pfeiffer, Awe Infra, Steve Impex și Dimar, având ca subiect de discuție ducerea la îndeplinire a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă Uzată din județul Cluj și Sălaj – POIM al cărui beneficiar este Compania de Apă Someș Cluj-Napoca.

În cadrul întălnirii, viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel a spus că acest proiect trebuie să avanseze cu orice preț, pentru a elimina riscul să se suprapună cu proiectele primăriei, chiar dacă pe unele șantiere din Zalău deja se suprapune.

De asemenea, Teodor Bălăjel a mai spus că primăria are disponibilitatea să ajute în continuare acest proiect prin refacerea străzilor dar să existe un calendar de plată bine pus la punct.

De cealaltă parte, reprezentantul Companiei de Apă Someș Cluj a explicat că instituția va face tot posibilul pentru a deschide plățile pentru cei implicați în proiect, în timp ce delegații constructorilor au transmis că au un calendar de lucru bine stabilit și vor încerca să-l urmeze pentru ca acest proiect să avanseze. Mai mult, aceștia au mai adăugat că vor suplimenta și echipele de lucru acolo unde situația o va cere.

În final, viceprimarul Teodor Bălăjel le-a transmis constructorilor că vor primi avize noi de spargere în măsura în care vor preda străzile pe care în prezent se lucrează.

Menționăm faptul că în acest proiect de exindere a rețelei de apă și canalizare sunt cuprinse peste 160 de străzi din municipiu. Pe 64 de străzi s-a primit aviz de spargere, iar pe 54 de străzi s-au început lucrări.

De asemenea, pe 32 de străzi, lucrările sunt oprite temporar, 6 străzi au fost recepționate parțial în timp ce 16 străzi au fost recepționate integral.” , a transmis Primăria Zalău.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...