Președinții PMP și USR participă la dezbaterea din cadrul Comisiei de Petiții a Parlamentului European privind aderarea României la Schengen

-

Președinții PMP și USR participă la dezbaterea din cadrul Comisiei de Petiții a Parlamentului European privind aderarea României la Schengen

Președintele PMP Eugen Tomac împreună cu președintele USR, Cătălin Drulă și deputații Vlad Botoș și Vlad Gheorghe, au participat astăzi la dezbaterea referitoare la accesul României în spațiul Schengen din Comisia de Petiții a Parlamentului European.

Eugen Tomac: „Dezbaterea a avut loc ca urmare a petiției depuse de domnul Răzvan Nicolescu, președintele Asociației pentru Energie curată și combaterea schimbărilor climatice, pe care îl felicit din nou pe această cale pentru inițiativă.

Este esențial să rămânem uniți pentru a reuși să ne atingem acest obiectiv legitim pentru care luptăm de mult prea mult timp. Controalele la frontierele UE trebuie să fie eliminate pentru români.

Accesul nostru în Schengen se va realiza, însă, așa cum am spus și în cadrul dezbaterii, este un conflict juridic ce, în acest moment, poate fi soluționat doar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Eu am depus deja o acțiune la CJUE împotriva Consiliului UE și am încrederea că aceasta va fi câștigătoare.

Prezența noastră la această ședință confirmă angajamentul nostru clar și pe deplin asumat de a susține, prin toate mijloacele, realizarea acestui obiectiv național.”

„În Parlamentul European, am ținut să fiu prezent azi la ședința Comisiei PETI în care se dezbate o petiție despre aderarea României la Schengen.

Este un drept câștigat de cetățenii României prin muncă onestă, merităm să fim membri deplini ai Uniunii Europene.

M-am bucurat să îi am alături pe președintele PMP, Eugen Tomac, și pe colegii mei europarlamentari USR Vlad Botoș și Vlad Gheorghe.

Reprezentăm forțele politice cărora ne pasă de viitorul românilor cinstiți, care pun umărul la modernizarea țării noastre.

Petiția de azi urmează a fi transformată în rezoluție a Parlamentului European prin efortul și munca colegilor mei europarlamentari.”, a transmis Cătălin Drulă.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...