LICEENII DE LA CNS ZALĂU AU DESCOPERIT PAȘII SPRE O CARIERĂ MEDICALĂ DE SUCCES

-

LICEENII DE LA CNS ZALĂU AU DESCOPERIT PAȘII SPRE O CARIERĂ MEDICALĂ DE SUCCES

Ziua Mondială a Sănătății a fost marcată în avans la Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj, care a organizat miercuri, 5 aprilie, în colaborare cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, evenimentul „Pași în carieră”.

Construită sub forma unui dialog între elevii clasei a XI-a G, profil Științe, de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, și doctorul Alexandru Iliescu, directorul medical al SJU Zalău, manifestarea a fost un prilej excelent pentru liceenii interesați să studieze medicina de a afla mai multe despre viața de student medicinist, complexitatea parcursului profesional al medicilor, dar și despre provocările și satisfacțiile pe care le oferă această nobilă profesie.

În același cadru, managerul SJU Zalău, Rodica Albert, a subliniat importanța empatiei și a comunicării efieciente dintre medic și pacient, le-a vorbit tinerilor despre ce presupune munca într-un spital și i-a încurajat să-și urmeze visul pentru a deveni medici de succes.

Din partea Consiliului Județean Sălaj, la eveniment a participat vicepreședintele Cristian-Claudiu Bîrsan, care a salutat inițiativa Bibliotecii și a Spitalului Județean, instituții aflate în subordinea administrației județene, de a organiza acest eveniment dedicat Zilei Mondiale a Sănătății.

„«Pași în carieră» aduce împreună domenii aparent distincte – medicina și cultura, respectiv cărțile – care, în realitate, sunt în strânsă legătură. Mari scriitori ai literaturii universale, precum Anton Pavlovici Cehov, Mihail Bulgakov, François Rabelais sau Khaled Hosseini, au fost medici, care și-au transpus experiența profesională în cărțile de succes pe care le-au scris. Pe de altă parte, cred că este foarte important pentru orice specialist, indiferent de domeniul în care activează, să citească, să aibă o cultură umanistă cât mai solidă, pe care doar o bibliotecă ți-o poate oferi”, a precizat vicepreședintele CJ Sălaj.

Sursa : Consiliul Județean Sălaj

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...