Activități informativ – preventive desfășurate de polițiștii sălăjeni în cadrul evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

-

Activități informativ – preventive desfășurate de polițiștii sălăjeni în cadrul evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

Luni, 22 mai a.c., în prima zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, polițiștii de prevenire, rutieri și de siguranță școlară sălăjeni au desfășurat activități preventive dedicate siguranței copiilor, alături de preșcolarii de la trei grădinițe din municipiul Zalău, pe teme legate de siguranța copiilor pe stradă, acasă și la locul de joacă, învățându-i pe cei mici, prin intermediul jocurilor și cu sprijinul covorului rutier și al mini indicatoarelor rutiere, principalele reguli de circulație și cum să circule corect pe drumurile publice, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere.

Marți, 23 mai a.c., în cea de-a doua zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, polițiștii de prevenire sălăjeni au desfășurat activităţi preventive în vederea creşterii gradului de siguranţă în mediul on-line, oferindu-le tinerilor din Cehu Silvaniei informații despre riscurile pe care le prezintă lumea virtuală, despre modalitățile de comitere a hărţuirii, cunoscută drept cyberbullying, atunci când are loc pe Internet, despre cum acționează agresorii on-line. În acest context, polițiștii le-au transmis copiilor prezenți la activități numeroase recomandări preventive, despre cum să se protejeze pentru a nu cădea victimă infractorilor din mediul on-line.

Miercuri, 24 mai a.c., în cea de-a treia zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, într-un centru comercial din municipiul Zalău, polițiștii de prevenire sălăjeni au desfășurat activităţi destinate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, în scopul creșterii gradului de informare a cetățenilor cu privire la principalele moduri de operare și modalități eficiente de prevenire a furturilor din locuințe, activități desfășurate în cadrul campaniei naționale „#sigurACASĂ” pentru conștientizarea riscului de furt din locuință, campanie inițiată de către Institutul Național de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Asociația Română pentru Tehnică de Securitate și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare a Societăților din România.

Joi, 25 mai a.c., zi marcată la nivel mondial ca Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual, polițiștii de prevenire sălăjeni au continuat activitățile desfășurate în cadrul evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, cea de-a patra zi fiind dedicată prevenirii victimizării și a disparițiilor de minori.

Vineri, 26 mai a.c., în cea de-a cincea zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, polițiștii de prevenire sălăjeni au desfășurat activităţi destinate prevenirii violenței domestice, fiind prezenți în mijlocul a peste 290 de femei, angajate ale unor societăți comerciale din localitatea Jibou, cărora le-au oferit informații utile despre formele de manifestare a violenței în cuplu, cu privire la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum și despre drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie . 

Sursa : IPJ Sălaj

Sursa foto : IPJ Sălaj

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...