Decretul de acceptare a demisiei lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii

-

Decretul de acceptare a demisiei lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii

Vineri, Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Marius Budăi din funcţia de ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, conform informaţiilor oferite de Administraţia Prezidenţială.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi-a depus, joi, demisia din funcţia de ministru al Muncii.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că demisia lui Marius Budăi reprezintă un gest de onoare.

„Este cât se poate de clar, evident, că dintr-un cumul de factori care ţin atât de stat, cât şi de zona privată activitatea de protecţie a persoanelor vârstnice şi vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul său iniţial. (…) Am avut în această dimineaţă o discuţie cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia la finalul acestei şedinţe. Este un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic într-o astfel de criză, în orice democraţie consolidată a Europei”, declara, joi, premierul.

Link : https://www.agerpres.ro/politica/2023/07/14/decretul-prin-care-se-ia-act-de-demisia-lui-marius-budai-de-la-ministerul-muncii-semnat-de-presedinte–1139728

Sursa : agerpres

Sursa foto : digi24

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...