Marți, 29 august a.c., la ora 18.10, pe drumul județean 108 D, la intrare în localitatea sălăjeană Cehu Silvaniei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Nadiș, județul Sălaj.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză polițiștii din Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Sursa: IPJ Sălaj
Sursa foto:
