Județul Sălaj este promovat în cel mai recent sezon al serialului documentar „Flavours of Romania”, realizat de celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley și disponibil pe platforma Netflix.
În călătoria sa inedită prin România, Charlie Ottley a poposit și în județul nostru, descoperind peisajele idilice, bogăția istorică și culturală, precum și gusturile autentice ale produselor locale.
Episodul dedicat regiunii Crișana scoate în evidență câteva dintre comorile turistice ale Țării Silvaniei: Cetatea Bathory din Șimleu Silvaniei, Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea și Castrul Roman de la Porolissum.
Sursa : Consiliul Județean Sălaj
Sursa foto : Consiliul Județean Sălaj
