Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit, joi, întâlnirea lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

-

Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit, joi, întâlnirea lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Principalul punct pe ordinea de zi a fost cel al serviciilor medicale acreditate la nivelul județului Sălaj, prezentarea fiind susţinută de directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Sălaj, Olga Stana.

Potrivit datelor centralizate de CAS Sălaj, în ceea ce priveşte medicina primară, cei 100 de medici de familie din judeţ deservesc o populaţie de 207.366 persoane.

La nivel judeţean există un deficit de 19 medici de familie, iar 13 comune nu au medici de familie titulari.

Olga Stana a adăugat faptul că, începând cu 1 iulie 2023, s-a creat cadrul legal care permite depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra sănătăţii populaţiei şi se introduc noi instrumente în vederea realizării consultaţiilor preventive pentru persoanele cu vârsta între 40 şi 60 ani (riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardio-vasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive) şi pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demenţă şi depresie).

De asemenea, adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani beneficiază anual de consultațiile de prevenție. Tot în scopul consolidării prevenţiei, medicii de familie pot recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații.

Sursa : Instituția Prefectului Sălaj

Sursa foto : Instituția Prefectului Sălaj

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...