Joi, 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au organizat o acţiune de tip BLITZ, în localitatea Cehu Silvaniei, pe linia prevenirii și combaterii faptelor penale împotriva persoanelor și patrimoniului, combaterea delictelor silvice, a cauzelor generatoare de accidente rutiere, fluidizarea traficului rutier și impunerea fermă a legii.
Astfel, polițiștii din Cehu Silvaniei au legitimat 94 de persoane, au verificat 77 de autovehicule, au reținut două permise de conducere și trei certificate de înmatriculare și au efectuat 25 de testări pentru depistarea consumului de alcool.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 12.530 de lei. Dintre acestea, 31 au fost aplicate pentru încălcarea regimului circulației rutiere, alte două au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și alte trei conform prevederilor H.G. nr. 301/2012.
Exemplu:
Depistat în trafic, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, fără a deține permis de conducere corespunzător.
La data de 6 martie a.c., pe drumul județean 108 D, în localitatea Cehu Silvaniei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitatea Gerăușa, județul Satu Mare, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător pentru această categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa : IPJ Sălaj
Sursa foto : gds
