Anchetă internă în cazul procesului premierului Nicolae Ciucă 

-

Anchetă internă în cazul procesului premierului Nicolae Ciucă 

Curtea de Apel București a transmis, sâmbătă seara, către G4Media.ro un email în care a informat că derulează ”o anchetă internă” referitoare la modul de repartizare aleatorie a două dosare judecate, recent, la această instanță. Unul este dosarul intentat de premierul Nicolae Ciucă cu scopul de a obține anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat, 

Este vorba de 2826/2/2022 și 2836/2/2022 despre care G4Media.ro a dezvăluit, luna trecută, că au fost parte a unui plan de manipulare a repartizării aleatorii. Astfel, primul dintre aceste dosare, intentat de premierul Nicolae Ciucă cu scopul de a obține anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat, a ajuns, în final, pe masa unui complet condus de judecătorul Marius Iosif, în trecut promovat în funcții guvernamentale de PNL, formațiunea politică al cărei președinte este, în acest moment, chiar premierul, scriu jurnaliștii de la G4Media.ro.

Iosif a admis acțiunea lui Ciucă și a anulat aspecte cele trei sesizări depuse în ianuarie 2022, ulterior unor dezvăluiri din presă despre plagiatul actualului prim-ministru în teza de doctorat susținută în 2003, la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. La câteva zile după sentință, judecătorul Iosif a făcut cerere de pensionare la CSM.

Răspunsul Curții de Apel București s-a prevalat de existența acestei anchete pentru a respinge, pentru moment, informații solicitate de G4Media.ro despre persoanele implicate în procedura de repartizare aleatorie, precum și de o explicație inițială a acestei instituții.

Premierul Nicolae Ciucă este în atenția opiniei publice cu teza sa de doctorat. Jurnalista Emilia Șercan susține că șeful Guvernului a plagiat cel puțin 42 de pagini din teza sa de doctorat din 2003, însă Ciucă a respins acuzațiile și a spus că lucrarea “a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv“.

Prin decizia privind plagiatul, CCR legalizează impostura la scară largă în România (Interviu)

Sursa : rfi.ro

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...