Colaborare pentru siguranța elevilor: Analiză a unei proceduri operaționale privind consumul de droguri în școlile din Sălaj

-

Colaborare pentru siguranța elevilor: Analiză a unei proceduri operaționale privind consumul de droguri în școlile din Sălaj

O primă formă a unei proceduri operaţionale privind abordarea situațiilor în care apar suspiciuni de consum de droguri în rândul elevilor din Sălaj, realizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ), Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ), Centrul de Prevenire, Evaluate şi Consiliere Antidrog (CPECA), Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj a fost analizată, miercuri, în cadrul şedinţei Echipei Interinstituționale județene pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Procedura prevede, printre altele, instruirea cadrelor didactice privind simptomatologia consumatorului (cum pot fi identificați elevii care consumă substanțe psihoactive), sesiuni interactive cu elevii în care se va discuta despre etapele dependenței de droguri), efectele substanțelor asupra sistemului nervos și aspecte legislative, modificările fizice, emoționale din perioada adolescenței și se vor prezenta serviciile de specialitate disponibile. De asemenea, se intenţionează stabilirea a cel puțin unei activități de prevenire în cadrul Programului Național „Școala altfel”, în care să fie cuprinși toți elevii unei unităţi de învăţământ.

Potrivit procedurii, în situația depistării, de către un cadru didactic, a unei substanțe interzise asupra unui elev sau în incinta unității, se va sesiza de îndată poliția prin Serviciul de Urgenta 112 sau direct polițistul de proximitate/ siguranţă scolara/ ordine publică din mediul rural, care are în responsabilitate unitatea de învățământ și care va întocmi actele de sesizare a structurilor specializate în combaterea traficului și consumului de droguri.

Prefectul judeţului Sălaj a cerut ca această procedură fie finalizată până în luna august, pentru a putea fi pusă în aplicare în unităţile de învăţământ din Sălaj începând cu viitorul an şcolar.

Sursa : Instituția Prefectului Sălaj

Sursa foto : Instituția Prefectului Sălaj

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...