Conducerea administrației locale, preocupată de derularea în bune condiții a proiectelor de investiții din municipiu

-

Conducerea administrației locale, preocupată de derularea în bune condiții a proiectelor de investiții din municipiu

Cu finanțare din fonduri europene, administrația locală a reabilitat importante artere rutiere din municipiu – Străzile Cloșca, 22 Decembrie 1989, Simion Bărnuțiu, Voievodul Gelu, Corneliu Coposu, Avram Iancu, Gheorghe Doja, iar în momentul de față este în proces de reabilitarea DJ 191 C – străzile Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății.

În vederea remedierii deficiențelor apărute în cadrul proiectelor finalizate și aflate în garanție și pentru avansarea lucrărilor la obiectivul de investiții DJ 191C, primarul Ionel Ciunt a avut o întâlnire, astăzi, cu reprezentanții companiilor Delcar și Drum Construct. La întâlnire au participat și viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, cât și reprezentanți ai Direcției Tehnice din instituție.

În urma întâlnirii au efectuat o vizită în teren pe traseul obiectivului de investiții din Ortelec, fiind stabilite cu prioritate următoarele lucrări de investiții: demolarea podului de pe strada Cetății și amenajarea unui pod nou, finalizarea lucrărilor de amenajare a trotuarelor și demararea lucrărilor de amenajare a trotuarelor și a părții carosabile de la intersecția străzii Tudor Vladmirescu cu Bulevardul Mihai Viteazul, înspre strada Porolissum.

“Obiectivul de investiții Reabilitare DJ 191 C – străzile Tudor Vladmirescu, Porolissum, Bujorilor Moigradului și Cetății cuprinde 6,64 km de drum care este în proces de transformare într-o arteră de circulație rutieră modernă, de nivel european. Lucrările în cadrul acestui proiect sunt avansate și deja se pot observa schimbări majore în zonă”, a transmis primarul Ionel Ciunt în urma vizitei în teren.

Sursa : Primăria Zalău

Sursa foto : Primăria Zalău

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...