Consiliul Județean Sălaj continuă să sprijine inițiativele care contribuie la coeziunea comunității și la dezvoltarea unei societăți active, implicate și sănătoase. În acest an, un număr de 119 proiecte propuse de asociații, fundații și culte religioase vor beneficia de finanțare nerambursabilă, în cadrul programului anual dedicat activităților sportive, de tineret și recreative.
Bugetul total alocat este de 500.000 de lei, fonduri ce vor susține o varietate de inițiative adresate tuturor categoriilor de vârstă. Printre activitățile care vor primi sprijin se numără: tabere pentru copii, competiții și evenimente sportive, ateliere dedicate dezvoltării abilităților motrice, acțiuni recreative de masă, programe pentru păstrarea meșteșugurilor tradiționale, dar și cursuri și sesiuni de formare pentru tineri și voluntari.
Prin acest demers, administrația județeană își propune să încurajeze participarea activă a tinerilor în viața comunității, să promoveze un stil de viață sănătos și să contribuie la conservarea valorilor culturale și educaționale ale județului Sălaj.
„Investim în oameni și în inițiative care creează legături puternice între membrii comunității noastre. Aceste proiecte aduc beneficii reale, atât în plan social, cât și în ceea ce privește dezvoltarea personală și profesională a participanților”, a transmis conducerea Consiliului Județean Sălaj.
Programul de finanțare nerambursabilă rămâne un instrument-cheie prin care autoritățile județene susțin implicarea societății civile în viața comunității și valorificarea potențialului local.
Sursa: Consiliul Judeţean Sălaj
Sursa foto: Consiliul Judeţean Sălaj
