Guvernul a aprobat ajustarea valorilor din contractele de investiții publice

-

Guvernul a aprobat ajustarea valorilor din contractele de investiții publice

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, Ordonanța de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice.

”Prin această măsură, asigurăm continuarea investițiilor publice, astfel încât să nu fie irosiți banii publici pe investiții începute și care, altfel, ar putea rămâne neterminate. De asemenea, evităm creșterea ratei șomajului și o lipsă de constructori prin măsura care asigură că firmele de construcții nu vor intra în insolvență”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Actul normativ era necesar în contextul în care se înregistrează creșteri globale de prețuri la materialele de construcții, manoperă, transport, utilaje și la cele din domeniul energetic.

”Decizia de astăzi face parte din pachetul de măsuri economice şi sociale propus de coaliția de guvernare, iar suma totală necesară pentru suplimentare din bugetul de stat, până la sfârșitul anului 2022, este de aproximativ 1,77 miliarde de lei pentru acoperirea ajustărilor contractelor de investiții finanțate din fonduri publice naționale”, a mai spus ministrul dezvoltării.

Conform actului normativ, ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat din contracte, în baza unui nou act adițional la contract și se va face la fiecare situație de plată, se arată în comunicatul Ministerului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...