Primăria Municipiului Zalău anunță demararea unui nou proiect de locuințe destinate tinerilor, prin care 28 de garaje situate pe strada Locotenent Colonel Pretorian vor fi demolate pentru a face loc unor construcții moderne, eficiente energetic.
Proiectul, intitulat „Construire locuințe nZEB plus pentru tineri”, este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și presupune edificarea a două module de blocuri cu regim de înălțime Parter + 1 Etaj + Mansardă, care vor include în total 12 apartamente.
Pe lângă locuințele propriu-zise, planul de dezvoltare prevede amenajarea unor căi de acces, parcări, spații verzi și un loc de joacă pentru copii, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții pentru viitorii rezidenți.
Proiectul aduce o premieră pentru Zalău: implementarea conceptului nZEB (nearly Zero-Energy Building), ceea ce înseamnă că noile locuințe vor avea un consum energetic aproape zero, fiind construite conform standardelor europene privind eficiența energetică și sustenabilitatea.
Autoritățile locale estimează că lucrările vor începe în perioada următoare, după finalizarea etapelor administrative și obținerea autorizațiilor necesare.
Sursa. Primăria Zalău
Sursa foto: Primăria Zalău
