PNL susține antreprenorii în eforturile lor de a crea locuri de muncă și de a îmbunătăți economia

-

PNL susține antreprenorii în eforturile lor de a crea locuri de muncă și de a îmbunătăți economia

PNL a făcut public faptul că prin intermediul finanțărilor europene, se vor înființa peste 1400 de întreprinderi sociale, generând peste 3000 de noi locuri de muncă în România.

„PNL continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să garanteze condițiile necesare pentru crearea de noi locuri de muncă.

Peste 1400 întreprinderi sociale se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene, generând un număr estimativ de peste 3000 de locuri de muncă atât în urban, cât și în rural. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.

Apelurile de proiecte vor fi lansate în luna Iunie, iar principalele obiective ale acestor companii vor fi legate de soluționarea problemelor sociale, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație sau îngrijire medicală. „, a transmis Partidul Național Liberal printr-o postare pe facebook.

Mai multe detalii aici: https://bit.ly/3M2zi8b

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...