Recepție la lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren de la Valcău și Fizeș

-

Recepție la lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren de la Valcău și Fizeș

Consiliul Județean Sălaj a efectuat, astăzi, recepția lucrărilor de punere în siguranță a sectoarelor de drum afectate de alunecări de teren pe DJ 191D: Valcău – Fizeș – Sâg.

Investiția în valoare de peste 17 milioane de lei a fost asigurată atât din fonduri europene (POR 2014-2020), cât și din bugetul propriu al județului, și a vizat consolidarea a două porțiuni instabile de drum de 700, respectiv 800 metri liniari, de pe raza localităților Valcău de Jos și Fizeș.

„Ne bucurăm că am refăcut cele două porțiuni de drum care puneau în pericol siguranța circulației și că acum traficul se poate desfășura în condiții foarte bune de la intrarea în județul Sălaj, dinspre Cluj, până în localitatea Valcău. Ne propunem ca în anii următori să abordăm și restul drumului, pentru a oferi un traseu sigur și modern pentru toți cei care folosesc această rută”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Principalele lucrări executate în cadrul proiectului au vizat consolidarea drumului cu piloți forați, montarea drenurilor, refacerea podețelor la drumurile laterale, executarea șanțurilor betonate, refacerea sistemului rutier și realizarea semnalizării rutiere (parapete metalice, marcaje și indicatoare rutiere).

Sursa : Consiliul Județean Sălaj

Sursa foto: Consiliul Județean Sălaj

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...