Se schimbă componența Curții Constituționale a României

-

Se schimbă componența Curții Constituționale a României

O treime din judecătorii Curții Constituționale se vor schimba în acest an. Odată cu încheierea mandatelor, se va alege și un nou președinte CCR.

Actualul președinte CCR, Valer Dorneanu, împreună cu judecătorii Mona Pivniceru și Daniel Morar, își vor încheia mandatele pe 10 iunie 2022. Parlamentul trebuie să numească, până atunci, noi judecători care vor activa 9 ani în Curtea Constituțională.

Dorneanu a fost ales de Camera Deputaților la propunerea PSD, Pivniceru a fost numită de Senat la propunerea PNL, iar Morar a fost numit de Cotroceni.

În actuala configurație a CCR, 4 judecători au fost numiți cu susținerea social-democraților, 3 judecători au fost propuși de Președinție, iar UDMR și PNL au promovat câte un judecător constituțional.

Viitorii judecători depind de majoritatea parlamentară care îi numește în funcție.

Dacă locul de judecător numit de Cotroceni este „securizat” în sensul în care Parlamentul nu are puterea de a interveni în decizia șefului statului, jocurile politice apar în privința celorlalte două locuri din CCR ocupate în prezent de câte un judecător propus de PNL și de PSD.

PSD și PNL și-ar putea menține intactă „prezența” în CCR dacă se păstrează actuala majoritate.

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...