Sprijin financiar pentru mai multe cluburi sportive din Zalău

-

Sprijin financiar pentru mai multe cluburi sportive din Zalău

” Primăria municipiului Zalău sprijină în continuare sportul de masă în municipiu. În acest context, instituția condusă de Ionel Ciunt a acordat un sprijin financiar mai multor cluburi sportive, din Zalău pentru a le facilita participarea la întrecerile din următoarea perioadă.

”Considerăm că alocarea acestor sume structurilor sportive sus menţionate constituie o potrivită ocazie pentru încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni, atragerea și stimularea acestora, fără nici o discriminare, în mod liber și voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive. Totodată putem astfel realiza susţinerea activităţii de performanţă la nivelul copiilor și juniorilor cluburilor în scopul valorificării aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire și competiţie care să asigure autodepăşirea continuă, realizarea de recorduri, precum și obţinerea victoriei, sportul fiind o reală oportunitate pentru reprezentarea și sporirea prestigiului României şi a Municipiului Zalău pe plan naţional şi internaţional”, a transmis primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.

Clubul Sportiv “TERRA KID” Zalău, pentru participarea la Campionatul Mondial de Karate Tradițional a primit suma de 15.425 lei; Clubul Sportiv de dans “ALEGRIA”Zalău, pentru participarea la Concursul Județean de Dans Modern – Magia Dansului a primit suma de 12.075 lei, iar Club Sportiv “Ringul Sălăjean” Zalău, pentru participarea Concursul Județean de BOX – Hai la Ring a primit 7.500 de lei, în timp ce Clubul Sportitv ”Dani – San Zalău în vederea participării la Campionatul Național de Karate DO WSF pentru copii și minicadeți a primit 15.000 de lei. ” , a transmis Ionel Ciunt .

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...