USR remarcă un ritm rapid de adoptare a legilor și un număr semnificativ de inițiative legislative depuse

-

USR remarcă un ritm rapid de adoptare a legilor și un număr semnificativ de inițiative legislative depuse

Câteva lucruri pe care o să le vezi mai puțin la TV zilele astea.

Noroc că internetul e încă la liber. Tot ce facem noi în Parlament și primării, facem pentru oameni, nu pentru specialii de partid, iar asta deranjează.

Ieri, în Senat, a fost adoptată legea USR care interzice păcănelele lângă școli, centre culturale, parcuri și spitale. Inițiativa merge mai departe, la Camera Deputaților. Cerem votarea legii în procedură de urgență.

Alocație din prima zi de viață a copilului. Lege USR adoptată în unanimitate de Senat. Reparăm o nedreptate. Copiii vor beneficia de alocație din prima zi de viață, nu după câteva luni, după cum decid funcționarii primăriei.

Acces liber la drumeții prin pădurile din România. Evident, cu respectarea limitelor legale. Așa cum e și în restul Europei. Inițiativa noastră modifică Codul Silvic astfel încât acesta să prevadă faptul că „accesul public pedestru în pădure este permis, pe răspunderea celui care intră în pădure”.

Sunt legi adoptate. Și asta doar în ultimele zile. Avem și legi depuse.

Legea USR care spune stop extinderii păcănelelor. Casele de pariuri vor fi obligate să obțină autorizație de la primărie. Da, acest lucru nu se întâmplă în prezent. Oprim aberația asta.

Legea care permite românilor să poată urma mai ușor cursuri de informare și calificare.

Legea depusă de Alin Apostol, deputat USR, pentru combaterea ambroziei, buruiană care afectează viața a sute de mii de români.

Legea care ajută victimele violenței domestice și oferă asistență juridică gratuită pe tot parcursul procesului.

Sau platforma digitală pentru ca elevii să se înscrie mai ușor la facultate.

Este doar o parte din face USR. Suntem în opoziție, nu putem să ne trecem toate legile, dar zilnic reușim lucruri care fac viața măcar puțin mai bună românilor. Și continuăm.

Sursa : USR facebook

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...