Două grupuri de elevi au vizitat Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău

-

Două grupuri de elevi au vizitat Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău

Ne-am bucurat să primim, astăzi, vizita a două grupuri de elevi de la școlile din Gîlgău și Horoatu Crasnei, în cadrul Programului Educațional Rural – Zalău 550, derulat de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău.

Istoricul Marin Pop le-a vorbit elevilor despre trecutul clădirii de patrimoniu în care funcționează, în prezent, Consiliul Județean Sălaj. Monument istoric de secol al XIX-lea, imobilul a servit drept cazarmă militară, după Marea Unire și până în anul 1947, când s-a numit Cazarma „General Dragalina”, găzduind Batalionul 7 Vânători de Munte. Ulterior, a devenit sediu pentru Cercul Militar Județean, respectiv Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, iar din 2019, aici își desfășoară activitatea Consiliul Județean Sălaj.

Prin acest program educațional, instituția muzeală aflată în subordinea CJ Sălaj propune elevilor din mediul rural o incursiune în istoria locală, la împlinirea a 550 de ani de când regele Matia Corvin a atribuit orașului Zalău statutul de târg.

Sursa : Consiliul Județean Sălaj

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...