Părintele Ioan Ghiurco, paroh al Catedralei Episcopale Zalău a primit o diplomă de apreciere cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani și al ieșirii la pensie

-

Părintele Ioan Ghiurco, paroh al Catedralei Episcopale Zalău a primit o diplomă de apreciere cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani și al ieșirii la pensie

Părintele Ioan Ghiurco, paroh al Catedralei Episcopale Zalău a împlinit onorabila vârstă de 80 de ani, iar cu această ocazia și odată cu încetarea activității, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj ia oferit o diplomă de apreciere.

„De când l-am cunoscut, părintele Ioan Ghiurco mi-a creat imaginea unui slujitor în cele spirituale și creștinești, a unui om învelit în cărți ca-n scuturi, care șlefuiește permanent perle de învățătură pentru enoriași. Înălțătoarea Catedrală pe care a ctitorit-o a fost pentru domnia sa precum un fagure pentru mierea credinței ce a împărtășit-o. În mintea și sufletul acestui ziditor de credință cu nume de apostol, își au sălașul cele mai mari virtuți ale omenirii – învățătura și credința, iar predicile domniei sale au fost pentru credincioși precum un altoi al credinței, precum o dorită mângâiere prin Scriptură. A știut mereu să releve cu frenezie cele mai delicate nuanțe ale unor cugetări, precum și să activeze cele mai fine acorduri de simțire, trăire și sensibilitate duhovnicească. În această clipă unică din viața preacucernicului nostru părinte, i se cuvine o simplă, dar specială recunoștință, prefațată de un omagiu și secondată de o reverență”, a transmis președintele Consiliului Județean Sălaj.

Sursă foto: Consiliul Județean Sălaj Pagină Facebook.

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...