Cu ocazia acestui eveniment, pompierii sălăjeni și-au deschis larg porțile pentru public, care a putut admira tehnica de intervenție, dar și cele mai noi echipamente destinate situațiilor de urgență, intrate anul acesta în posesia unităților și subunităților din județul Sălaj.
Mesajul transmis la ceremonia de celebrare a evenimentului de Claudiu-Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj.
”Dragi salvatori,
Ziua de 13 septembrie rămâne ca o dată de referință în istoria poporului român. În 1848, prin jertfă, batalionul condus de Pavel Zăgănescu a trecut de la sarcinile de zi cu zi, de a stinge incendii, la apărarea idealurilor și valorilor naționale. De atunci și până în prezent, pompierii români se constituie în exemple de curaj și devotament. Armele dumneavoastră sunt acum echipamentele destinate situațiilor de urgență, iar astăzi vă luptați cu focul, cu apele, cu accidentele. Acum, la ceas aniversar, doresc să subliniez colaborarea foarte bună dintre Consiliul Județean Sălaj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Porolissum». Ne dorim ca sprijinul financiar și logistic, pe care-l acordăm anual pentru activitatea pompierilor, să se ridice la nivelul profesionalismului, abnegației și spiritului de sacrificiu demonstrate cu fiecare intervenție pe care o desfășurați. La mulți ani!”, a transmis Claudiu-Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, la manifestările organizate la ISU Salaj de Ziua Pompierilor.
În cadrul ceremoniei oficiale, au fost avansați în grad înainte de termen, pentru merite deosebite, un ofițer și cinci subofițeri, iar alți patru subofițeri, care au participat la misiuni de stingere a incendiilor în Franța, au fost recompensați cu diplome de merit.
Sursa : Consiliul Județean Sălaj
Sursa foto : Consiliul Județean Sălaj
