Acțiune a polițiștilor Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscol, în vederea prevenirii și combaterii delictelor din domeniul silvic

-

Acțiune a polițiștilor Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscol, în vederea prevenirii și combaterii delictelor din domeniul silvic

La data de 14 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de cei ai Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au desfășurat o acțiune, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației și comercializării materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au oprit în trafic pentru control un ansamblu de vehicule, aparținând unei societăți comerciale din județul Sălaj, care transporta cu 8,28 metri cubi de material lemnos în plus față de volumul consemnat în avizul de însoțire a acestuia.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că emitentul avizului de însoțire a materialului lemnos, o societate comercială din județul Harghita, ar fi introdus date nereale în ceea ce privește volumul de material lemnos și identitatea coducătorului ansamblului de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire a materialelor lemnoase sau fără proveniență legală, conform prevederilor Legii nr. 331/2024.

Totodată, a fost dispusă confiscarea a 9,90 metri cubi de material lemnos, a ansamblului de vehicule transportator, precum și a unui telefon mobil.

Sursa: IPJ Sălaj

Sursa foto: IPJ Sălaj

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...