Acțiune de tip Blitz în Cehu Silvaniei

-

Acțiune de tip Blitz în Cehu Silvaniei

Luni, 5 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au desfășurat o acțiune de tip Blitz, în Cehu Silvaniei, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care afectează climatul de ordine și siguranță publică, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație rutieră, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 122 de persoane, au verificat 101 autovehicule și au efectuat 87 de testări pentru depistarea consumului de alcool.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat, în total, 66 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 21.675 de lei, au reținut un permis de conducere și trei certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor, 58 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere, alte 5 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, iar trei sancțiuni au fost  aplicate conform prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru prevenirea și descurajarea faptelor infracționale, menținerea unui climat de ordine și siguranță și fluidizarea traficului rutier.

Sursa : IPJ Sălaj

Sursa foto : digi24

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...