Actualizare 19 ianuarie : Risc de viituri pe râuri din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, pânâ sâmbâtă

-

Actualizare 19 ianuarie : Risc de viituri pe râuri din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, pânâ sâmbâtă

Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, hidrologii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au actualizat avertizarea emisă în cursul zilei de ieri, pentru râuri din zonele Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei.

În acest context, începând de astăzi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, până la miezul nopții, va fi în vigoare Codul portocaliu, pe râurile din bazinul hidrografic Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazinului mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud).

Totodată, în intervalul 19.01.2024 ora 12:00 – 20.01.2024 ora 24:00, este activ Codul galben, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad) și Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad).

Același cod este valabil începând de astăzi, la prânz, până sâmbătă dimineața la ora 9:00, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş (judeţul Alba), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Pogăniş (afluent al Timişului, judeţul Caraş Severin) și Bistriţa (afluent al Siretului, judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita).

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Sursa : Institutul National de Hidrologie și Gospodărire a Apelor

Sursa foto : Institutul National de Hidrologie și Gospodărire a Apelor

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...