BĂRBAT CERCETAT PENTRU TREI INFRACȚIUNI RUTIERE

-

BĂRBAT CERCETAT PENTRU TREI INFRACȚIUNI RUTIERE

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, care se deplasa pe un drum comunal din localitatea Românași.

Polițiștii au procedat la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se că este un bărbat 34 de ani, din comuna Țaga, județul Cluj.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat ca urmare a săvârșirii unei abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au constatat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare aparțin unui alt autoturism, iar autoturismul condus de bărbat, figurează ca fiind radiat din circulație.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals.

Sursa: IPJ Sălaj

Sursa foto: digi24.ro

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...