Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

-

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Ziua de ieri (18.06.2024) a fost una solicitantă pentru echipajele operative din întreaga țară. Astfel, la nivel național, pompierii salvatori au răspuns cu promptitudine la peste 1.700 solicitări de urgență.

Aceste misiuni cumulează 102 incendii, 1.416 cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, 12 accidente rutiere grave, precum și alte 192 situații derulate în sprijinul comunităților și bunurilor acestora.

Din totalul incendiilor înregistrate, 65 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 125 ha teren.

Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate în perioada analizată, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Pentru protecția comunităților, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 17 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea ( 14) semnalând prezența animalelor sălbatice (urși) în județele Brașov, Hunedoara, Harghita și Suceava.

*

Aflați cum să reacționați în caz de necesitate și fiți prevăzători pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro

Descărcați aplicația DSU care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență. Aceasta poate fi obținută, gratuit, din App Store sau Google Play.

Sursa: IGSU

Sursa foto: IGSU

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...