Dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive

-

 Dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive

Joi, 9 noiembrie a.c., pe strada Odorheiului din localitatea Jibou, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou – Formațiunea Rutieră au depistat în trafic un localnic de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de  probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii rutieri din Jibou au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa : IPJ Sălaj

Sursa foto : arenamedia.ro

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...