Foşti şi actuali sportivi de performanţă din volei, handbal şi tenis au fost prezenţi în mijlocul elevilor

-

Foşti şi actuali sportivi de performanţă din volei, handbal şi tenis au fost prezenţi în mijlocul elevilor

” Foşti şi actuali sportivi de performanţă din volei, handbal şi tenis au fost prezenţi, joi, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Silvania” Zalău şi Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, într-o acţiune iniţiată de Instituţia Prefectului Sălaj, pentru promovarea sportul și activităţii fizică.

Manifestarea a fost organizată sub sloganul #BeActive, în cadrul “Săptămânii europene a sportului”, una dintre cele mai mari inițiative sportive din lume.

Despre ce înseamnă sportul în general şi sportul de perfomanţă în special le-au vorbit elevilor: Adrian Gontariu – fost voleibalist, component al echipei naţionale a României şi jucător la echipe de renume din ţară şi străinătate, Valeria Motogna – fostă handbalistă, port drapel al României la Jocurile Olimpice din 2008 şi fotbalistul George Florescu, ce a jucat la mai multe cluburi din Europa, dar şi la echipa naţională a României. Alături de foştii performeri, au fost prezenţi sportivi de la echipa de handbal feminin HC Zalău – Paula Teodorescu şi Andreea Mihart, echipa de fotbal SCM Zalău – Alexandru Cherecheş şi Mihai Onicaş şi echipa de volei CSS Zalău – Alexandru Jurge şi Marius Nemeş.

“Suntem astăzi aici, cu voi, și cu invitații noștri speciali, pentru a vă arăta că sportul nu înseamnă doar antrenamente și efort fizic, ci contribuie la clădirea caracterului fiecăruia dintre noi, creează premisele unor prietenii de viață și înseamnă în aceeași măsură distracție. Vă provoc să renunțați două-trei ore pe săptămână la jocurile pe calculator și să încercați efectiv să bateți mingea pe terenurile amenajate în oraș. Satisfacția pe care o veți avea la finalul întâlnirilor reale cu prietenii și colegii voștri de joc compensează comoditatea scaunului de birou care vă țintuiește în fața ecranelor”, a precizat, în acest context, Adriana Sabou, subprefect al judeţului Sălaj.

Foştii şi actualii sportive au răspuns întrebărilor elevilor de la cele două unităţi de învăţământ, iar în cazul Şcoliii “Mihai Eminescu”, la finalul întâlnirii i-au provocat pe copii la activităţi sportive cu mingile de volei, handbal şi fotbal.

Pentru implicare în această acţiune, sportivii au fost recompensaţi simbolic de către Instituţia Prefectului Sălaj cu diplome şi plachete. ” , a transmis Insituția Prefectului Sălaj.

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...