Intervențiile vizează înlocuirea învelitorii, respectiv repararea portiței, fiind coordonate de echipa Ambulanței pentru Monumente Sălaj.
Finanțarea este asigurată de la Consiliul Județean Sălaj, prin programul „Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat”.
În cadrul ediției din acest an a programului amintit, ce dispune de un buget total de 1,16 milioane de lei, administrația județeană alocă finanțări nerambursabile pentru protejarea și reabilitarea a 15 monumente istorice.
Sursa: Consiliul Judeţean Sălaj
Sursa foto: Consiliul Judeţean Sălaj