Nu rata termenul limită: cardurile educaționale trebuie folosite până la sfârșitul lunii

-

Nu rata termenul limită: cardurile educaționale trebuie folosite până la sfârșitul lunii

Ministerul Educației – România, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, reamintește că sumele disponibile pe cardurile educaționale trebuie utilizate până la data de 31 octombrie 2025.

 În prezent, aproximativ 21 de milioane de lei nu au fost încă folosiți, fonduri care pot sprijini copiii din medii defavorizate în achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte sau alte produse necesare pentru școală.

Valoarea sprijinului este de 500 de lei/elev și este acordată din fonduri europene, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

Sursa: Ministerul Educației – România

Sursa foto: Ministerul Educației – România

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...