” La sfârșitul săptămânii trecute, 21-23 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Zalău au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente. Pentru abaterile constatate aceștia au suspendat/reținut 20 de permise de conducere.
Siguranța traficului și respectarea normelor rutiere este o prioritate a polițiștilor, astfel că și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii Biroului Rutier Zalău au fost prezenți în trafic pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente.
Pentru abaterile săvârșite, polițiștii au suspendat și reținut permisele a 20 de conducători auto. Principalele abateri au fost depășiri neregulamentare, neacordare de prioritate pietonilor sau vehiculelor, nerespectarea culorii roșii a semaforului, conducere sub influența alcoolului și încălcarea limitei de viteză.
În total, au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au constatat 3 infracțiuni și au soluționat 5 dosare penal și o petiție. ” , a transmis IPJ Sălaj .
