Pompierii au intervenit la peste 1.500 situații de urgență

-

Pompierii au intervenit la peste 1.500 situații de urgență

În cursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat 1.507 situații de urgență, cele mai multe dintre acestea fiind în zona București – Ilfov, precum și în județele Prahova, Argeș, Cluj, Mureș, Brașov și Dâmbovița.

Acțiunile de asistență medicală de urgență însumează cel mai mare procent al misiunilor desfășurate de către salvatori. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au oferit ajutor pentru 1.266 de persoane aflate în dificultate.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, pompierii au intervenit în 134 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce echipajele de descarcerare au gestionat 2 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 137 de incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, un procent de peste 60% îl reprezintă arderile de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de peste 450 ha de teren.

În perioada analizată, pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Începând cu această lună, a fost lansată noua variantă a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro, astfel încât accesul cetățenilor la informațiile educativ-preventive să se realizeze mult mai facil, inclusiv prin optimizarea unui ChatBot care permite relaționarea directă cu utilizatorii, prin furnizarea răspunsurilor la întrebările adresate.

De asemenea, și aplicația mobilă DSU oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență. Aceasta poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play.

Sursa : IGSU

Sursa foto : IGSU

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...