Pompierii au participat la tabăra de vară organizată de Parohia Ortodoxă “ Sfântul Nicolae” Zalău

-

Pompierii au participat la tabăra de vară organizată de Parohia Ortodoxă “ Sfântul Nicolae” Zalău

Ieri, 02.08.a.c. pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj, alături de voluntarii ISU, au fost în mijlocul copiilor care se află în tabăra de vară organizată de Parohia Ortodoxă “ Sfântul Nicolae” din municipiul Zalău.

Specialiștii noștri le-au explicat copiilor câteva măsuri de prim ajutor pe înțelesul lor, iar “explorarea” îndeaproape a autospecialei de intervenţie şi refularea apei la ţintă s-au numărat printre momentele speciale trăite de tinerii prezenţi, care au avut astfel posibilitatea de a deveni pentru câteva clipe pompieri.

Privirile lor entuziasmate ne-au confirmat că devotamentul nostru nu este în zadar și ne-au umplut cu speranța unei generații viitoare de cetățeni responsabili.

Sursa : ISU Sălaj

Sursa foto : ISU Sălaj

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...